
Interviu după finala YouTube Socca MD.
FC Nistru-Rostimport Chișinău a obţinut al treilea său titlu consecutiv de campioană a Moldovei la mini-fotbal (socca), Amoliga, după ce a învins-o azi în meciul decisiv pe FC Dynamis Chișinău cu scorul de 5-1 (3-0), pe stadionul din parcul La Izvor al capitalei.
Locul 3 este FC Tiraspol!
Campioana Amoliga va reprezenta țara noastră în Liga Campionilor. Principalul turneu european al cluburilor de la socca se va desfășura în perioada 25-28 august în orașul Maribor (Slovenia) cu participarea a cincizeci de echipe.
La ceremonia de premiere, căpitanul echipei Nistru-Rostimport, Andrian Lașcu, a primit multrâvnitul trofeu din mîinile lui Serghei Ursul, directorul executiv al Federației de mini-fotbal Socca din Moldova.
Cel mai bun jucător al competiției a fost desemnat Igor Țîgîrlaș (FC Dynamis), în timp ce Andrian Lașcu (FC Nistru-Rostimport) a fost premiat pentru că a marcat cele mai multe goluri și a dat cele mai multe pase decisive. Debutanta campionatului, FC Avangard Tiraspol s-a ales cu premiul Fair Play.
Pentru al treilea an consecutiv competiția s-a desfășurat sub egida Federației Moldovenești de Fotbal. În calitate de co-organizator participă Federația de Socca din Moldova.
Statistica meciurilor de azi
Semifinale
FC Nistru-Rostimport Chișinău – FC Top Estate Chișinău 4-2
Goluri: Marin STAN (5), Vitalie PLĂMĂDEALĂ (13), Andrei NEGARA (31, 45) / Daniel ADAM (24-autogol), Oleg CHITOROAGÎ (49)
FC Dynamis Chișinău – FC Tiraspol 2-1
Goluri: Igor ȚÎGÎRLAȘ (24), Dan GUȘTIUC (28) / Ivan CONSTANTINOV (31)
Meci pentru locul 3
FC Top Estate – FC Tiraspol 1-1, 1-3 la penalty
Goluri: Constantin NIȚA (19) / Alexandr PAȘCENCO (9)
Finala
FC Nistru-Rostimport – FC Dynamis 5-1
Goluri: Sergiu TACOT (3), Andrian LAȘCU (17), Daniel ADAM (18), Andrei NEGARA (30), Marin STAN (35) / Oleg MALȚEV (26)
