Comunicat de presă
Turneu de minifotbal sub egida SOCCA „Amoliga” – 14 echipe din raionul Telenești, unite prin fotbal

Telenești, 2 martie 2025

În perioada 26 ianuarie 2025 – 2 martie 2025, sub egida SOCCA Moldova, s-a desfășurat Turneul de Minifotbal „Amoliga”, o competiție care a reunit 14 echipe din raionul Telenești. Meciurile au fost pline de energie și spirit de competiție, iar semifinalele și finala au avut loc pe 2 martie 2025, în cadrul unei atmosfere electrizante.

Acest turneu a fost dedicat Comemorării a 33 de ani de la izbucnirea conflictului armat de pe Nistru, fiind un omagiu adus celor care au luptat pentru integritatea țării și pentru libertate.

Socca Moldova a fost reprezentată în cadrul acestui eveniment de către Dorel Cristea, Director de Dezvoltare, care a susținut importanța promovării fotbalului la nivel local și național, subliniind rolul acestor competiții în unirea comunității prin sport.

În urma meciurilor din semifinală și finală, echipa Primăria Budăi a fost încoronată campioană a turneului, demonstrând un joc excelent și o echipă unită.

De asemenea, titlul de Cel mai bun jucător al competiției a fost acordat lui Sîrbu Vasile, din echipa Primăria Budăi, pentru evoluțiile sale remarcabile pe tot parcursul turneului.

Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea evenimentului:
• Federația Moldovenească de Fotbal (FMF),
• Consiliul Raional Telenești,
• Partenerului SOCCA Moldova,
• Consiliului de Administrare al AFR Telenești,
• Clubului „OLIMPYS” Telenești, gazda competiției,
• Suporterilor și echipelor participante, care au creat o atmosferă de neuitat și au susținut sportul de masă.

Turneul „Amoliga” a fost o adevărată sărbătoare a fotbalului, subliniind importanța valorilor naționale și a unității comunității prin sport.

Ne revedem cu drag la următoarele competiții!

Cu respect,
Socca Moldova

martie 10, 2025