Socca Moldova are plăcerea de a anunța că peste două luni Chișinăul va găzdui un turneu internațional de nivelul TOP cu participarea echipelor Socca – Socca EuroCup. Socca Moldova va organiza un eveniment mare fără precedent pentru Moldova și va găzdui 16 echipe naționale pe arena de acasă din Parcul “La Izvor”, care a fost desemnată de către Federația Internațională Socca сa una dintre cele mai bune din lume.

Socca EuroCup de la Chișinău este turneul de premieră. De acum înainte, va fi inclus în calendarul ISF în fiecare an. Anul acesta Socca EuroCup va avea loc în perioada 29 martie – 2 aprilie.

Prima parte a turneului este calificarea la Cupa Mondială 2023 din Germania. Opt echipe vor concura pentru trei locuri libere la Campionatul Mondial. În total, la Cupa Mondială vor merge 40 de echipe. În a doua etapă vor juca cele mai puternice echipe europene la socca, care au primit deja bilete la Cupa Mondială 2023 datorită clasamentului în ratingului ISF. Pentru echipele acesteia, inclusiv și pentru naționala Moldovei, este un turneu de pregătire. Câștigătorii fiecărei părți se vor întâlni pentru a determina campioana primei Socca EuroCup.

Toate meciurile turneului vor fi transmise în direct în întreaga lume.

📍 Stadionul La Izvor

🌎 Chișinău, Moldova 🇲🇩

👤 Socca Moldova, FMF, ISF

📆 29 martie – 2 aprilie

⚽️ 16 dintre cele mai bune echipe Socca

🏆 1 câștigător

ianuarie 23, 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *